Legea cadastrului, modificări importante. Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă

Guvernul a aprobat, ieri, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Intabularea imobilelor poată fi făcută mai rapid, iar certificatele de moştenitor eliberate anterior anului 2011 vor putea fi înscrise în cartea funciară, transmite ANCPI.

Una dintre cele mai importante modificări se referă crearea posibilităţii ca prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară să se realizeze în baza certificatului de moştenitor, indiferent de data deschiderii succesiunii. Pentru certidicatele emise înainte de 2011, cetățenii făceau mai multe dumuri la primării, pentru solicitarea de documente suplimentare.

Principalele schimbări aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 prevăd majorarea sumei cu care se finanţează lucrările de înregistrare sistematică contractate de primării, cuantumul de maxim 60 de lei/carte funciară urmând a fi majorat propoţional cu gradul de dificultate al terenurilor. Astfel, preţul plătit de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Programul national de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF),  ajungând la maxim 132 de lei/ imobil.

Totodată, potrivit noilor reglementări, a fost diminuat termenului de soluţionare a cererilor de rectificare pentru lucrările de înregistrare sistematică efectuate la nivel de UAT, de la 60, la 30 de zile.

În plus, sectoarele cadastrale care vor face obiectul lucrărilor de înregistrare sistematică contractate de primării, ca urmare a încheierii de contracte de finanţare cu ANCPI, pot să cuprindă atât imobile din extravilan, cât şi din intravilan.

Sursa: https://observator.tv/eveniment/legea-cadastrului-modificari-importante-guvernul-a-aprobat-ordonanta-de-urgenta-249706.html

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian