Românii au făcut aproape 513.000 de tranzacţii imobiliare în primele zece luni

Autor: Raluca Ionescu-Heroiu | luni, 06 noiembrie 2017

Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în România a ajuns la 512.935 de vânzări în primele zece luni ale acestui an, arată datele transmise luni de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în primele zece luni ale anului 2017, în Bucureşti – 65.963, Cluj – 34.802 şi Ilfov – 30.022, conform news.ro.

”Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Teleorman – 3.756, Sălaj – 3.331 şi Caraş-Severin – 3.014. În luna octombrie 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în Bucureşti – 8.847”, se arată în comunicat.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în perioada ianuarie – octombrie 2017, a fost de 204.830. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, în acelaşi interval, în Bucureşti – 41.438, Ilfov – 14.252 şi Cluj – 13.536.

La polul opus, se află judeţele Covasna – 937, Gorj – 849 şi Sălaj – 697. Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în primele zece luni ale acestui an, sunt Timiş – 7.138, Arad – 6.283 şi Dolj – 5.985.

Sursa: http://www.capital.ro/romanii-au-facut-aproape-513000-de-tranzactii-imobiliare-in-prim.html

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English