Protection of personal data

CINE ESTE ANCPI ?

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) este instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) cu sediul în str. Splaiul Independenței nr. 202 A, sector 6. București, telefon: 021-317 73 39, fax: 021-316 52 24, website: www.ancpi.ro, email: office[at]ancpi.ro.

ANCPI coordonează şi controlează executarea lucrărilor de cadastru şi asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări.

În subordinea ANCPI funcţionează 42 de oficii de cadastru şi publicitate imobiliară, organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti şi Centrul Naţional de Cartografie, ca instituţii publice cu personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în imobile aflate în administrarea acestora, în condiţiile legii.

CE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL ȘI CE CATEGORII DE ASTFEL DE DATE PRELUCREAZĂ ANCPI ?

Datele cu caracter personal sunt definite în art. 4 par.(1) din Regulamentul nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”).

ANCPI prelucrează următoarele categorii de date:

  • date de identificare: nume, prenume, CNP, seria și numărul actului de identitate, al pașaportului, al permisului de conducere și alte informații conținute în acestea (de ex: data și locul nașterii, cetățenia), adresa de domiciliu, adresa de corespondență, e-mail, telefon (fix, mobil, fax); 
  • informații referitoare la locație;
  • informații referitoare la ocupația, pregătirea profesională, funcția deținută;
  • informații de natură financiară (de ex: venituri salariale); 
  • semnătura; 
  • orice alte informații care sunt necesare desfășurării activităților ANCPI în scopurile de mai jos.

CE ÎNSEAMNĂ CĂ ANCPI PRELUCREAZĂ DATE CU CARACTER PERSONAL?

Prelucrarea înseamnă operatiuni precum: colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, transmiterea, ștergerea, distrugerea, arhivarea datelor cu caracter personal etc.

ÎN CE SCOPURI PRELUCREAZĂ ANCPI DATE CU CARACTER PERSONAL ?

În cadrul ANCPI, datele cu caracter personal sunt prelucrate numai în următoarele scopuri:

  • înregistrarea drepturilor, actelor sau faptelor juridice cu privire la imobile, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;
  • autorizarea persoanelor sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparține Spațiului Economic European;
  • soluționarea cererilor de identificare a bunurilor imobile, formulate de instituții publice în exercitarea atribuțiilor specifice;
  • schimbul de informații cu diverse autorități/instituții publice în baza protocoalelor de schimb de informații;
  • gestionarea informațiilor referitoare la salariați;
  • recrutarea de personal;
  • asigurarea procesului de transparență decizională.

ÎN CE TEMEI PRELUCREAZĂ ANCPI DATE CU CARACTER PERSONAL ?

În cadrul ANCPI, prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară în vederea îndeplinirii competențelor legale stabilite prin acte normative, respectiv:

  • Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
  • Titlul VII din Codul civil;
  • Hotărârea de Guvern nr. 1288/2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârea de Guvern nr. 286 /2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu completările ulterioare;
  • Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 39/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile sale subordonate și a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei;
  • Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară.

CARE ESTE SURSA DATELOR CU CARACTER PERSONAL?

ANCPI prin compartimentele funcționale colectează date personale direct de la dumneavoastră sau de la terți cum ar fi: persoane fizice autorizate/executori judecătorești/ petenți/solicitanți de informații/alte instituții ori entități, ori din documente publice.

În cazul în care trebuie să prelucrăm date cu caracter personal obținute de la terțe persoane juridice, acestea din urmă au obligația a vă furniza informațiile necesare cu privire la utilizarea datelor cu caracter personal transmise, în conformitate cu prevederile art. 9 alin (11) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare.

CARE SUNT CATEGORIILE DE DESTINATARI AI DATELOR CU CARACTER PERSONAL?

Conform art.4 din RGPD destinatar ” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism căreia (căruia) îi sunt divulgate datele cu caracter personal, indiferent dacă este sau nu o parte terţă.”
Datele dumneavoastră personale sunt destinate utilizării de către operatorul ANCPI în vederea îndeplinirii competențelor legale stabilite prin acte normative sau contracte încheiate între ANCPI și entități publice sau private (bănci, furnizori de bunuri și/sau servicii) și sunt comunicate numai destinatarilor abilitați prin lege (Codul civil, alte legi speciale), inclusiv organelor de poliție, parchetelor, instanțelor sau altor autorități publice, în condițiile legii.

CARE ESTE PERIOADA DE STOCARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL?

Datele dumneavoastră personale sunt stocate pe perioada necesară efectuării tuturor demersurilor întreprinse pentru susținerea activităților compartimentelor funcționale din cadrul ANCPI, după care vor fi arhivate potrivit legislației aplicabile.

CARE SUNT DREPTURILE PERSOANEI VIZATE?

Extras din Regulamentul nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor):

“CAPITOLUL III: Drepturile persoanei vizate

Secţiunea 2: Informare şi acces la date cu caracter personal

Art. 13: Informaţii care se furnizează în cazul în care datele cu caracter personal sunt colectate de la persoana vizată

(1) În cazul în care datele cu caracter personal referitoare la o persoană vizată sunt colectate de la aceasta, operatorul, în momentul obţinerii acestor date cu caracter personal, furnizează persoanei vizate toate informaţiile următoare:

a) identitatea şi datele de contact ale operatorului şi, după caz, ale reprezentantului acestuia;

b) datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor, după caz;

c) scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum şi temeiul juridic al prelucrării;

d) în cazul în care prelucrarea se face în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (f), interesele legitime urmărite de operator sau de o parte terţă;

e) destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal;

f) dacă este cazul, intenţia operatorului de a transfera date cu caracter personal către o ţară terţă sau o organizaţie internaţională şi existenţa sau absenţa unei decizii a Comisiei privind caracterul adecvat sau, în cazul transferurilor menţionate la articolul 46 sau 47 sau la articolul 49 alineatul (1) al doilea paragraf, o trimitere la garanţiile adecvate sau corespunzătoare şi la mijloacele de a obţine o copie a acestora, în cazul în care acestea au fost puse la dispoziţie.

(2) În plus faţă de informaţiile menţionate la alineatul (1), în momentul în care datele cu caracter personal sunt obţinute, operatorul furnizează persoanei vizate următoarele informaţii suplimentare necesare pentru a asigura o prelucrare echitabilă şi transparentă:

a) perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;

b) existenţa dreptului de a solicita operatorului, în ceea ce priveşte datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, accesul la acestea, rectificarea sau ştergerea acestora sau restricţionarea prelucrării sau a dreptului de a se opune prelucrării, precum şi a dreptului la portabilitatea datelor;

c) atunci când prelucrarea se bazează pe articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau pe articolul 9 alineatul (2) litera (a), existenţa dreptului de a retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimţământului înainte de retragerea acestuia;

d) dreptul de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere;

e) dacă furnizarea de date cu caracter personal reprezintă o obligaţie legală sau contractuală sau o obligaţie necesară pentru încheierea unui contract, precum şi dacă persoana vizată este obligată să furnizeze aceste date cu caracter personal şi care sunt eventualele consecinţe ale nerespectării acestei obligaţii;

f) existenţa unui proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri, menţionat la articolul 22 alineatele (1) şi (4), precum şi, cel puţin în cazurile respective, informaţii pertinente privind logica utilizată şi privind importanţa şi consecinţele preconizate ale unei astfel de prelucrări pentru persoana vizată.

(3) În cazul în care operatorul intenţionează să prelucreze ulterior datele cu caracter personal într-un alt scop decât cel pentru care acestea au fost colectate, operatorul furnizează persoanei vizate, înainte de această prelucrare ulterioară, informaţii privind scopul secundar respectiv şi orice informaţii suplimentare relevante, în conformitate cu alineatul (2).

(4) Alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică dacă şi în măsura în care persoana vizată deţine deja informaţiile respective.

Art. 14: Informaţii care se furnizează în cazul în care datele cu caracter personal nu au fost obţinute de la persoana vizată

(1) În cazul în care datele cu caracter personal nu au fost obţinute de la persoana vizată, operatorul furnizează persoanei vizate următoarele informaţii:

a) identitatea şi datele de contact ale operatorului şi, după caz, ale reprezentantului acestuia;

b) datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor, după caz;

c) scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum şi temeiul juridic al prelucrării;

d) categoriile de date cu caracter personal vizate;

e) destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal, după caz;

f) dacă este cazul, intenţia operatorului de a transfera date cu caracter personal către un destinatar dintr-o ţară terţă sau o organizaţie internaţională şi existenţa sau absenţa unei decizii a Comisiei privind caracterul adecvat sau, în cazul transferurilor menţionate la articolul 46 sau 47 sau la articolul 49 alineatul (1) al doilea paragraf, o trimitere la garanţiile adecvate sau corespunzătoare şi la mijloacele de a obţine o copie a acestora, în cazul în care acestea au fost puse la dispoziţie.

(2) Pe lângă informaţiile menţionate la alineatul (1), operatorul furnizează persoanei vizate următoarele informaţii necesare pentru a asigura o prelucrare echitabilă şi transparentă în ceea ce priveşte persoana vizată:

a) perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;

b) în cazul în care prelucrarea se face în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (f), interesele legitime urmărite de operator sau de o parte terţă;

c) existenţa dreptului de a solicita operatorului, în ceea ce priveşte datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, accesul la acestea, rectificarea sau ştergerea acestora sau restricţionarea prelucrării şi a dreptului de a se opune prelucrării, precum şi a dreptului la portabilitatea datelor;

d) atunci când prelucrarea se bazează pe articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau pe articolul 9 alineatul (2) litera (a), existenţa dreptului de a retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimţământului înainte de retragerea acestuia;

e) dreptul de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere;

f) sursa din care provin datele cu caracter personal şi, dacă este cazul, dacă acestea provin din surse disponibile public;

g) existenţa unui proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri, menţionat la articolul 22 alineatele (1) şi (4), precum şi, cel puţin în cazurile respective, informaţii pertinente privind logica utilizată şi privind importanţa şi consecinţele preconizate ale unei astfel de prelucrări pentru persoana vizată.

(3) Operatorul furnizează informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2):

a) într-un termen rezonabil după obţinerea datelor cu caracter personal, dar nu mai mare de o lună, ţinându-se seama de circumstanţele specifice în care sunt prelucrate datele cu caracter personal;

b) dacă datele cu caracter personal urmează să fie utilizate pentru comunicarea cu persoana vizată, cel târziu în momentul primei comunicări către persoana vizată respectivă; sau

c) dacă se intenţionează divulgarea datelor cu caracter personal către un alt destinatar, cel mai târziu la data la care acestea sunt divulgate pentru prima oară.

(4) În cazul în care operatorul intenţionează să prelucreze ulterior datele cu caracter personal într-un alt scop decât cel pentru care acestea au fost obţinute, operatorul furnizează persoanei vizate, înainte de această prelucrare ulterioară, informaţii privind scopul secundar respectiv şi orice informaţii suplimentare relevante, în conformitate cu alineatul (2).

(5) Alineatele (1)-(4) nu se aplică dacă şi în măsura în care:

a) persoana vizată deţine deja informaţiile;

b) furnizarea acestor informaţii se dovedeşte a fi imposibilă sau ar implica eforturi disproporţionate, în special în cazul prelucrării în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice, sub rezerva condiţiilor şi a garanţiilor prevăzute la articolul 89 alineatul (1), sau în măsura în care obligaţia menţionată la alineatul (1) din prezentul articol este susceptibil să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea obiectivelor prelucrării respective In astfel de cazuri, operatorul ia măsuri adecvate pentru a proteja drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei vizate, inclusiv punerea informaţiilor la dispoziţia publicului;

c) obţinerea sau divulgarea datelor este prevăzută în mod expres de dreptul Uniunii sau de dreptul intern sub incidenţa căruia intră operatorul şi care prevede măsuri adecvate pentru a proteja interesele legitime ale persoanei vizate; sau

d) în cazul în care datele cu caracter personal trebuie să rămână confidenţiale în temeiul unei obligaţii statutare de secret profesional reglementate de dreptul Uniunii sau de dreptul intern, inclusiv al unei obligaţii legale de a păstra secretul.

Art. 15: Dreptul de acces al persoanei vizate

(1) Persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care o privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la următoarele informaţii:

a) scopurile prelucrării;

b) categoriile de date cu caracter personal vizate;

c) destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale;

d) acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;

e) existenţa dreptului de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal referitoare la persoana vizată sau a dreptului de a se opune prelucrării;

f) dreptul de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere;

g) în cazul în care datele cu caracter personal nu sunt colectate de la persoana vizată, orice informaţii disponibile privind sursa acestora;

h) existenţa unui proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri, menţionat la articolul 22 alineatele (1) şi (4), precum şi, cel puţin în cazurile respective, informaţii pertinente privind logica utilizată şi privind importanţa şi consecinţele preconizate ale unei astfel de prelucrări pentru persoana vizată.

(2) În cazul în care datele cu caracter personal sunt transferate către o ţară terţă sau o organizaţie internaţională, persoana vizată are dreptul să fie informată cu privire la garanţiile adecvate în temeiul articolului 46 referitoare la transfer.

(3) Operatorul furnizează o copie a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrării. Pentru orice alte copii solicitate de persoana vizată, operatorul poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative. În cazul în care persoana vizată introduce cererea în format electronic şi cu excepţia cazului în care persoana vizată solicită un alt format, informaţiile sunt furnizate într-un format electronic utilizat în mod curent.

(4) Dreptul de a obţine o copie menţionată la alineatul (3) nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altora.

Secţiunea 3: Rectificare şi ştergere

Art. 16: Dreptul la rectificare

Persoana vizată are dreptul de a obţine de la operator, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc. Ţinându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, persoana vizată are dreptul de a obţine completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declaraţii suplimentare.

Art. 17: Dreptul la ştergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”)

(1) Persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului ştergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar operatorul are obligaţia de a şterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive:

a) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;

b) persoana vizată îşi retrage consimţământul pe baza căruia are loc prelucrarea, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau cu articolul 9 alineatul (2) litera (a), şi nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrarea;

c) persoana vizată se opune prelucrării în temeiul articolului 21 alineatul (1) şi nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce priveşte prelucrarea sau persoana vizată se opune prelucrării în temeiul articolului 21 alineatul (2);

d) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;

e) datele cu caracter personal trebuie şterse pentru respectarea unei obligaţii legale care revine operatorului în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidenţa căruia se află operatorul;

f) datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societăţii informaţionale menţionate la articolul 8 alineatul (1).

(2) În cazul în care operatorul a făcut publice datele cu caracter personal şi este obligat, în temeiul alineatului (1), să le şteargă, operatorul, ţinând seama de tehnologia disponibilă şi de costul implementării, ia măsuri rezonabile, inclusiv măsuri tehnice, pentru a informa operatorii care prelucrează datele cu caracter personal că persoana vizată a solicitat ştergerea de către aceşti operatori a oricăror linkuri către datele respective sau a oricăror copii sau reproduceri ale acestor date cu caracter personal.

(3) Alineatele (1) şi (2a) nu se aplică în măsura în care prelucrarea este necesară:

a) pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare şi la informare;

b) pentru respectarea unei obligaţii legale care prevede prelucrarea în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern care se aplică operatorului sau pentru îndeplinirea unei sarcini executate în interes public sau în cadrul exercitării unei autorităţi oficiale cu care este învestit operatorul;

c) din motive de interes public în domeniul sănătăţii publice, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) literele (h) şi (i) şi cu articolul 9 alineatul (3);

d) în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1), în măsura în care dreptul menţionat la alineatul (1) este susceptibil să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea obiectivelor prelucrării respective; sau

e) pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.

Art. 18: Dreptul la restricţionarea prelucrării

(1) Persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului restricţionarea prelucrării în cazul în care se aplică unul din următoarele cazuri:

a) persoana vizată contestă exactitatea datelor, pentru o perioadă care îi permite operatorului să verifice exactitatea datelor;

b) prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricţionarea utilizării lor;

c) operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă; sau

d) persoana vizată s-a opus prelucrării în conformitate cu articolul 21 alineatul (1), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.

(2) În cazul în care prelucrarea a fost restricţionată în temeiul alineatului (1), astfel de date cu caracter personal pot, cu excepţia stocării, să fie prelucrate numai cu consimţământul persoanei vizate sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă sau pentru protecţia drepturilor unei alte persoane fizice sau juridice sau din motive de interes public important al Uniunii sau al unui stat membru.

(3) O persoană vizată care a obţinut restricţionarea prelucrării în temeiul alineatului (1) este informată de către operator înainte de ridicarea restricţiei de prelucrare.

Art. 19: Obligaţia de notificare privind rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal sau restricţionarea prelucrării

Operatorul comunică fiecărui destinatar căruia i-au fost divulgate datele cu caracter personal orice rectificare sau ştergere a datelor cu caracter personal sau restricţionare a prelucrării efectuate în conformitate cu articolul 16, articolul 17 alineatul (1) şi articolul 18, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte imposibil sau presupune eforturi disproporţionate. Operatorul informează persoana vizată cu privire la destinatarii respectivi dacă persoana vizată solicită acest lucru.

Art. 20: Dreptul la portabilitatea datelor

(1) Persoana vizată are dreptul de a primi datele cu caracter personal care o privesc şi pe care le-a furnizat operatorului într-un format structurat, utilizat în mod curent şi care poate fi citit automat şi are dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea operatorului căruia i-au fost furnizate datele cu caracter personal, în cazul în care:

a) prelucrarea se bazează pe consimţământ în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (a) sau al articolului 9 alineatul (2) litera (a) sau pe un contract în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b); şi

b) prelucrarea este efectuată prin mijloace automate.

(2) În exercitarea dreptului său la portabilitatea datelor în temeiul alineatului (1), persoana vizată are dreptul ca datele cu caracter personal să fie transmise direct de la un operator la altul acolo unde acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic.

(3) Exercitarea dreptului menţionat la alineatul (1) din prezentul articol nu aduce atingere articolului 17. Respectivul drept nu se aplică prelucrării necesare pentru îndeplinirea unei sarcini executate în interes public sau în cadrul exercitării unei autorităţi oficiale cu care este învestit operatorul.

(4) Dreptul menţionat la alineatul (1) nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altora.

Secţiunea 4: Dreptul la opoziţie şi procesul decizional individual automatizat

Art. 21: Dreptul la opoziţie

(1) În orice moment, persoana vizată are dreptul de a se opune, din motive legate de situaţia particulară în care se află, prelucrării în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (e) sau (f) sau al articolului 6 alineatul (1) a datelor cu caracter personal care o privesc, inclusiv creării de profiluri pe baza respectivelor dispoziţii. Operatorul nu mai prelucrează datele cu caracter personal, cu excepţia cazului în care operatorul demonstrează că are motive legitime şi imperioase care justifică prelucrarea şi care prevalează asupra intereselor, drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.

(2) Atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct, persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment prelucrării în acest scop a datelor cu caracter personal care o privesc, inclusiv creării de profiluri, în măsura în care este legată de marketingul direct respectiv.

(3) În cazul în care persoana vizată se opune prelucrării în scopul marketingului direct, datele cu caracter personal nu mai sunt prelucrate în acest scop.

(4) Cel târziu în momentul primei comunicări cu persoana vizată, dreptul menţionat la alineatele (1) şi (2) este adus în mod explicit în atenţia persoanei vizate şi este prezentat în mod clar şi separat de orice alte informaţii.

(5) În contextual utilizării serviciilor societăţii informaţionale şi în pofida Directivei 2002/58/CE, persoana vizată îşi poate exercita dreptul de a se opune prin mijloace automate care utilizează specificaţii tehnice.

(6) În cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică sau în scopuri statistice în conformitate cu articolul 89 alineatul (1), persoana vizată, din motive legate de situaţia sa particulară, are dreptul de a se opune prelucrării datelor cu caracter personal care o privesc, cu excepţia cazului în care prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini din motive de interes public.

Art. 22: Procesul decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri

(1) Persoana vizată are dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă.

(2) Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care decizia:

a) este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract între persoana vizată şi un operator de date;

b) este autorizată prin dreptul Uniunii sau dreptul intern care se aplică operatorului şi care prevede, de asemenea, măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei vizate; sau

c) are la bază consimţământul explicit al persoanei vizate.

(3) În cazurile menţionate la alineatul (2) literele (a) şi (c), operatorul de date pune în aplicare măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei vizate, cel puţin dreptul acesteia de a obţine intervenţie umană din partea operatorului, de a-şi exprima punctul de vedere şi de a contesta decizia.

(4) Deciziile menţionate la alineatul (2) nu au la bază categoriile speciale de date cu caracter personal menţionate la articolul 9 alineatul (1), cu excepţia cazului în care se aplică articolul 9 alineatul (2) litera (a) sau (g) şi în care au fost instituite măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei vizate.”

RESPONSABILUL CU PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

În exercitarea drepturilor dumneavoastrã prevãzute de Regulamentul nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, dar și în cazul în care existã nelãmuriri cu privire la orice aspect care ține de protecția datelor cu caracter personal, la nivelul ANCPI a fost desemnat un Responsabil cu protecția datelor (Data Protection Officer – DPO) care poate fi contactat prin transmiterea unei cereri scrise, conform Formularului de mai jos, datate și semnate la adresa poștală: Bucuresti, Splaiul Independenței 202 A, Sector 6, Cod Poștal 060022 sau prin e-mail rpd_ancpi@ancpi.ro, în intervalul programului de lucru, respectiv luni-joi 08:30-17:00 și vineri 08:30-14:30. Totodatã, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naționalã de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP și de a vă adresa justiției pentru apãrarea oricãror drepturi garantate de legislația aplicabilã în domeniul protecției datelor cu caracter personal care au fost încãlcate.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English