Intabularea imobilelor poată fi făcută mai rapid, iar certificatele de moştenitor mai vechi de anul 2011 vor putea fi folosite fără acte suplimentare la înscrierea în cartea funciară, potrivit noilor modificări aprobate de Guvern, a anunţat joi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Astfel, principalele schimbări aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare prevăd majorarea sumei cu care se finanţează lucrările de înregistrare sistematică contractate de primării, cuantumul de maxim 60 de lei/carte funciară urmând a fi majorat propoţional cu gradul de dificultate al terenurilor.
În acest mod, preţul plătit pe carte funciară ajungând la maxim 132 de lei, potrivit ANCPI.
”De asemenea, diminuarea termenului de soluţionare a cererilor de rectificare pentru lucrările de înregistrare sistematică efectuate la nivel de UAT, de la 60, la 30 de zile de la finalizarea perioadei de difuzare”, a anunţat ANCPI.
Totodată, sectoarele cadastrale care vor face obiectul lucrărilor de înregistrare sistematică contractate de primării, ca urmare a încheierii de contracte de finanţare cu ANCPI, pot să cuprindă atât imobile din extravilan, cât şi din intravilan.
”De asemenea, la prioritizarea sectoarelor cadastrale propuse de unităţile administrativ-teritoriale beneficiare ale finanţării lucrărilor de înregistrare sistematică, se vor avea în vedere şi terenurile care fac obiectul subvenţiilor plătite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA)”, a anunţat agenţia.
Totodată, modificările aduse recent se referă şi la imobilele care nu sunt cuprinse în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), respectiv, crearea posibilităţii ca prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară să se realizeze în baza certificatului de moştenitor, indiferent de data deschiderii succesiunii.