EXCLUSIV ZECI de mii de români NU VOR MAI PLĂTI această TAXĂ

Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pot solicita începând de astăzi fonduri de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care după simplificarea procedurilor de licitație speră să înregistreze peste un milion de imobile în 2018.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (ANCPI) a alocat pentru acest an un buget de peste 400 mil. lei pentru înregistrarea imobilelor în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Pentru a grăbi procesul, agenţia a simplificat procedurile de licitaţie. Astfel, numărul minim de imobile din cadrul unui sector cadastral scos la licitaţie a fost înjumătăţit, iar autorizaţii care execută lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în zone greu accesibile vor primi un preţ mai mare.

Modificările aduse legilor în vigoare prevăd majorarea sumei de 60 de lei/imobil, decontată în prezent de ANCPI. Concret, suma decontată creşte proporţional cu gradul de dificultate al lucrării (ex. zone de munte, deal, etc), putând ajunge până la 132 de lei/imobil în zonele mai greu accesibile. La multe licitaţii organizate anul trecut de primarii din localităţile de deal sau munte nu s-a prezentat nimeni din cauza sumelor prea mici, motiv pentru care contractele de finanţare încheiate cu oficiile de cadastru au fost reziliate.

Anul acesta, fiecare primărie poate primi 155.000 de lei pentru lucrări de cadastru în cadrul PNCCF, buget crescut faţă de 150.000 lei, cât era în 2017, sau 135.000 de lei, în 2016. Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), de la Comisia Europeană.

ANCPI şi-a propus să înregistreze, din bani publici, peste un milion de imobile doar în 2018, iar până în 2020, să înregistreze toate terenurile agricole care fac obiectul subvenţiilor plătite din fonduri europene, a declarat pentru Capital Radu Codruţ Ștefănescu, preşedintele director-general al agenţiei.

Drum lung

Ținta este ambiţioasă, în contextul în care de la demararea programului, în 2015, şi până acum au fost cadastrate circa 700.000 de imobile.

În primele două luni ale acestui an au fost eliberate, gratuit pentru cetăţeni, peste 45.000 de cărţi funciare. Judeţul cu cel mai mare număr de cărţi funciare este Dolj, cu 21.439 de imobile înregistrate de la începutul anului. Este urmat de Arad, cu 4.621 de cărţi funciare, apoi Alba, cu 3.630 de cărţi funciare, Ialomiţa, cu 3. 055 de cărţi funciare, Olt, cu 1.968 de cărţi funciare, Bacău – 1.677 de cărţi funciare, Bistriţa Năsăud – 1.117 de cărţi funciare, Caraş-Severin – 640 de cărţi funciare, Bihor – 638 de cărţi funciare şi Timiş, cu 635 de cărţi funciare.

În acest an, ANCPI va demara procedurile pentru scoaterea la licitaţie a imobilelor din 660 de comune, care vor fi înregistrate în evidenţele de cadastru şi carte funciară cu ajutorul fondurilor europene, urmând ca acestea să fie împărţite în trei loturi.

Obiectivul programului este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, case, apartamente) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Cu alte cuvinte, se înscriu gratuit în cartea funciară  deţinătorii care nu au acte de proprietate, prin eliberarea de certificate pentru înscrierea acestor posesori ca proprietari. Trebuie precizat că lucrările de cadastru nu încep la cererea proprietarului/posesorului/deţinătorului imobilului, ci se efectuează la nivel de primărie.

O persoană fizică sau juridică va beneficia de înregistrarea gratuită a proprietăţilor pe care le deţine în momentul în care încep lucrările de cadastru sistematic în primăria pe raza căreia se află imobilele.

PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local.

Sursa: http://www.capital.ro/exclusiv-primarii-pot-cere-de-astazi-bani-pentru-cadastru.html

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English