În luna noiembrie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 48.360 de imobile, cu 9.974 mai puține față de luna octombrie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare – cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este cu 1.847 mai mare față de perioada similară...
Sumele decontate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru realizarea lucrărilor de cadastru general vor fi majorate. Măsura are drept scop accelerarea Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), susținut de Guvernul României și face parte din Proiectul de lege pentru modificarea alin. (30) şi (345) ale art. 9 din...
În luna octombrie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 58.334 de imobile, cu aproapte 11.000 mai multe față de luna precedentă. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna octombrie a acestui an este cu 5.496 mai mare față de perioada similară a anului...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a inițiat o procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 24 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din șase județe. Lucrările de cadastru general sunt...
În luna iunie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.207 de imobile, cu 4.249 mai puține față de luna mai 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iunie a acestui an este cu 8.374 mai mic față de perioada similară a anului...
În luna august 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 43.109 de imobile, cu 7.781 mai puține față de luna iulie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna august a acestui an este cu 2.533 mai mare față de perioada similară a anului...
În luna iulie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.890 imobile, cu 10.683 mai multe față de luna iunie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iulie a acestui an este cu 6.460 mai mare față de perioada similară a anului trecut....
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 215 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din 37 de județe. ANCPI a publicat astăzi, 11 octombrie 2019, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul...
În luna septembrie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 47.414 de imobile, cu 4.305 mai multe față de luna august 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare – cumpărare, la nivel național, în luna septembrie a acestui an este cu 4.892 mai mare față de perioada similară...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat procedura de licitație pentru Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 194 de unități administrativ-teritoriale (UAT). ANCPI a publicat joi, 11 octombrie 2018, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul CN1005022 – “Servicii de...