CADASTRU GRATUIT 2018: ANUNȚ IMPORTANT din partea AUTORITĂȚILOR STATULUI!

Se vrea grăbirea lucrărilor pentru cadastrarea gratuită a terenurilor! Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat recent, într-un comunicat remis pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro că în 2018, agenția de cadastru va grăbi înregistrarea gratuită a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară. Astfel, datorită funcționării instituției în regim de autofinanțare, suma alocată fiecărei primării va crește la 155.000 de lei, iar autoritățile locale vor putea semna contractele de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) de la sfârșitul acestei luni.

Prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), în anul 2017, ANCPI a semnat, prin oficiile teritoriale, contracte de finanțare cu peste 2.000 de primării din mediul rural. Astfel, fiecare comună care a reușit să încheie contracte de prestări servicii cu persoane fizice și juridice autorizate a primit 150.000 de lei pentru realizarea lucrărilor de cadastru general, gratuit pentru cetățeni.

Totodată, în 2017 ANCPI a publicat lista celor 660 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din mediul rural, în care vor începe lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregului UAT, care vor fi achitate din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. În 2018, ANCPI va demara procedurile pentru scoaterea la licitație a imobilelor din cele 660 de comune, care vor fi înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară cu ajutorul fondurilor europene, urmând ca acestea să fie împărțite în trei loturi.

În prezent, din totalul de 3.181 de UAT-uri din România, 38 de comune sunt cadastrate integral, iar în alte 189 de comune se desfășoară lucrări de cadastru general la nivel de UAT. Totodată, au fost finalizate lucrările în 1.785 de sectoare cadastrale din 582 de UAT-uri și sunt în desfășurare lucrări de cadastru general în 15.195 de sectoare cadastrale din 1.741 de UAT-uri.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, case, apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.

Sursa: http://agrointel.ro/91703/cadastru-gratuit-2018-anunt-important-din-partea-autoritatilor-statului/

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English