București, 8 ianuarie 2024 – Peste un milion de hectare cadastrate în 2023

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 08.01.2024

Peste un milion de hectare cadastrate în 2023

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în 2.307 unități administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafață de peste 6,2 milioane de hectare. Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localități (în 498 de UAT-uri), cât și pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele  primăriilor.

În anul 2023, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a 57 de comune.

Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 225. De asemenea, ANCPI a înscris în evidențele de cadastru și carte funciară imobilele din 24.933 de sectoare cadastrale. Suprafața totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetățeni, este de 5.283.039 de hectare.

Dintre cele 225 localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, șase au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale), iar 102 comune fost cadastrate din fonduri europene prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,44 de milioane de hectare (78%).

PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English