Bucureşti, 16.07.2020

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a revocat-o, la cerere, din funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Iași pe doamna Narciza NEDELCU. 

 

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a dispus astăzi, 16 iulie, schimbarea din funcția de director al OCPI Iași a doamnei Narciza NEDELCU, prin Ordin al directorului general al ANCPI.

 

Doamna Narciza NEDELCU a fost repusă în funcția de director al OCPI Iași miercuri, 15 iulie, ANCPI fiind obligată, potrivit prevederilor legale în vigoare, să înceteze suspendarea contractului individual de muncă al acesteia și să o repună în funcția deținută anterior. Conform art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Mai mult decât atât,  prin Decizia nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secţia civilă în Dosarul nr. 3.485/62/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, stabilind că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situaţia în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă.

Prin aceeaşi decizie, pronunţată în dosarul penal nr. 4264/99/2015, instanţa de judecată a dispus, de asemenea, suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a si lit. b din Codul penal din 1968.

Narciza NEDELCU a ocupat postul de director al OCPI Iași, prin concurs, în anul 2009.  În anul 2012, când a început urmărirea penală împotriva doamnei Narciza NEDELCU, director al OCPI Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conducerea ANCPI a decis suspendarea acesteia din funcție, deși legislația în vigoare nu prevedea această măsură ca fiind obligatorie.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English