În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate
Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice, proiectul de Ordin privind completarea
Procedurii și modalității de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari
a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de
unităţile administrativ-teritoriale, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenției
Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 819/2016, cu modificările și
completările ulterioare. Documentul este afișat pe pagina web a ANCPI (www.ancpi.ro),
la secțiunea Transparență decizională.