În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice, proiectul privind modificarea și completarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare. Documentul este afișat pe pagina web a ANCPI (www.ancpi.ro), la secțiunea Transparență decizională.