Bucureşti, 04.12.2020 – Din 5 decembrie, toate oficiile de cadastru din țară vor implementa plata cu cardul în eTerra

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) extinde facilitatea privind efectuarea plăților prin intermediul cardului bancar în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra la nivelul tuturor celor 42 de oficii de cadastru și publicitate imobiliară din țară. Începând de sâmbătă, 5 decembrie, partenerii ANCPI care au acces în eTerra cu user și parolă pot achita tarifele serviciilor solicitate online, utilizând cardul bancar.

 

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), continuă procesul de digitalizare și eficientizare a activității. Astfel, începând de sâmbătă, 5 decembrie 2020, persoanele fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, notarii, experții judiciari și executorii judecătorești pot plăti tarifele aferente serviciilor oferite de toate cele 42 de oficii de cadastru și publicitate imobiliară din țară prin intermediul cardului bancar, în eTerra.

„Îmbunătățirea continuă a serviciilor pe care le oferim și simplificarea procedurilor rămân pe lista noastră de priorități. Programul pilot început în luna noiembrie, la Cluj, și implementat săptămâna trecută în alte 19 județe, care permite efectuarea plății prin intermediul cardului bancar în eTerra, a trecut testele și a fost extins la nivel național. În prezent, toate oficiile de cadastru din țară au încheiat contracte cu procesatorul de plăți, pentru a putea pune la dispoziția partenerilor noștri care au acces în eTerra opțiunea de a achita tarifele serviciilor solicitate prin intermediul cardului bancar”, a precizat Laurențiu Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI.

În prezent, atât cetățenii, cât și partenerii ANCPI pot achita online, cu un card bancar, extrasul de carte funciară pentru informare și extrasul din plan cadastral pe ortofotoplan, solicitate prin intermediul platformei epay.ancpi.ro.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English