În luna septembrie 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 48.568 de imobile, cu 4.806 mai multe față de luna august a anului 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna septembrie a acestui an este cu 1.154 mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna septembrie 2020, în București – 8.886, Ilfov – 3.354 și Cluj – 2.726. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 87, Caraș Severin – 197 și Vaslui – 324.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna septembrie 2020, a fost de 32.707, cu 6.146 mai mare față de luna septembrie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 12.180, Ilfov – 1.740 și Timiș 1.596. La polul opus se află județele Caraș Severin – 47, Harghita – 66 și Covasna – 68.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a noua lună a anului 2020 sunt Botoșani – 598, Dolj – 595 și Timiș – 583.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), www.ancpi.ro, la secțiunea Presă/Statistici.
SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ