În luna aprilie 2018, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 44.106 de imobile. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în cea de-a patra lună a acestui an este cu 996 mai mare față de luna aprilie 2017.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna aprilie 2018, în București – 5.837, Timiș – 3.491 și Cluj – 2.962. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș Severin – 320, Gorj – 265 și Olt – 207.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna aprilie 2018, a fost de 22.134, cu 5.841 mai mare față de luna aprilie 2017. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 5.517, Timiș – 1.760 și Cluj – 1.318. La polul opus, se află județele Covasna – 92, Sălaj – 49 și Gorj – 48.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a patra lună din 2018 sunt Timiș – 1.289, Arad – 709 și Brăila – 659.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro, la secțiunea Statistici.
Serviciul Comunicare
Persoană de contact:
Andreea CRASNOPOLSCHI
Purtător de cuvânt
Tel. 0721.371.602
E-mail: comunicare@ancpi.ro