BUCUREŞTI, 5.03.2024 – PESTE 680.000 DE CĂRȚI FUNCIARE, ELIBERATE GRATUIT PENTRU CETĂȚENI, CU FONDURI EUROPENE

 

 COMUNICAT DE PRESĂ

București, 05.03.2024

Peste 680.000 de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni, cu fonduri europene

 

 Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe o suprafață de peste șase milioane de hectare, din 2.295 de UAT-uri. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile dar și din bugetele primăriilor. Cărțile funciare sunt eliberate gratuit pentru cetățeni.

 

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități, în 227 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum și în peste 25.000 de sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 5,3 milioane de hectare. Totodată, 104 comune au fost cadastrate prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 – 2020. Numărul cărților funciare deschise cu finanțare europeană este de 681.174.

Astfel, până la data de 5 martie 2024, prin programele derulate, ANCPI a deschis peste 6,7 milioane de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,52 milioane de hectare (78%).

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 496 de localități, dintre care 453 de comune beneficiază de fonduri europene. În alte 24 de UAT-uri și în 640 de sectoare cadastrale, lucrările de înregistrare sistematică sunt cofinanțate de ANCPI. Totodată, se derulează lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în 21.179 de sectoare cadastrale.

 

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

Până în decembrie 2023, ANCPI a fost beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul a completat obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat. Realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților cu fonduri europene va continua, deoarece proiectul a fost etapizat, potrivit Legii nr. 338/2023, fiind inclus în Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate prin POR și PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English