Anul acesta, se vor face lucrări de cadastru, gratuite pentru cetățeni, în peste 2.000 de localități, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Suma totală alocată de ANCPI din veniturile proprii, în 2017, este de 442.350.000 de lei, pentru un număr maxim de 7.372.500 de imobile.
2.340 de primari au cerut, anul acesta, bani de la ANCPI, pentru realizarea cadastrului gratuit pentru cetățeni. Cu alte cuvinte, aproape 80% dintre primăriile eligibile au semnat, până la finalul lunii iulie, contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Valoarea acestor contracte este de 335.739.014 de lei, sumă necesară pentru înregistrarea imobilelor din 2.340 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din cele 2.949 eligibile.
După ce au solicitat sumele necesare pentru înregistrarea proprietăților, primarii trebuie să semneze contracte de prestări servicii cu firmele autorizate să execute lucrări de cadastru. Potrivit legii, primăriile sunt obligate să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Până să primească actele în mână, gratuit, cetățenii trebuie să permită accesul pe proprietate echipelor care fac măsurătorile și, de asemenea, să prezinte documentele solicitate. Apoi, trebuie să meargă la primăriile de care aparțin unde, în perioada de afișare a actelor, pot depune, dacă este cazul, contestații. Urmează perioada de soluționare a contestațiilor, iar noile cărți funciare vor fi înmânate proprietarilor. Persoanele care nu au făcut succesiunea vor primi gratuit certificatele de moștenitor.
Stadiul PNCCF
”PNCCF a început în anul 2015 și, până la această dată, au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 26 de unități administrativ-teritoriale din 12 județe. Numai în ultimii doi ani au fost cadastrate aproximativ 400.000 de imobile. Dacă ne referim la 2017, numărul imobilelor înregistrate în primele șapte luni îl depășește pe cel de anul trecut” a declarat, pentru Evenimentul Zilei, directorul general al ANCPI, Radu Codruț Ștefănescu. În 2017, dacă primarii vor încheia contracte cu firmele sau persoanele autorizate, se va face cadastru gratuit în 2.340 de localități din toate cele 41 de județe.
Puteți verifica aici în ce localități se face cadastru gratuit: http://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.
Tot în anul 2017, începe înregistrarea a 5.756.387 de hectare de teren din 793 de UAT-uri, din fonduri externe, nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, aprobat prin decizia Comisiei Europene. La această dată, documentația proiectului este în curs de aprobare. Potrivit legii, UAT-urile primesc, în 2017, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, față de 135.000 de lei/UAT, în 2016. În plus, începând din 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor. La această dată, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară sunt înregistrate aproximativ 10 milioane de imobile ceea ce reprezintă cam un sfert din numărul total aproximat.
Sursa : http://evz.ro/cadastru-gratuit-afla-daca-localitatea-ta-intra-in-program.html