COMUNICAT DE PRESĂ
București, 3 august 2022
Lucrări de cadastru gratuit în 81% dintre UAT- uri
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, până în prezent, gratuit pentru cetățeni, aproape cinci milioane de proprietăți în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri europene, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). În prezent, ANCPI derulează lucrări de cadastru în 81% din localitățile din România.
ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), desfășoară lucrări de cadastru general, gratuit pentru cetățeni, în 2.450 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 3.181 din România. Suprafața estimată care va fi înregistrată este de 6.990.851,41 de hectare.
Astfel, în 573 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților la nivelul întregului UAT. Dintre acestea, 516 comune beneficiază de finanțare europeană, fiind incluse în Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.
Totodată, se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în 20.112 sectoare cadastrale, cu o suprafață estimată de 2.419.423 de hectare.
Până în prezent, ANCPI a înregistrat, prin PNCCF, 4.962.709 de proprietăți. 140 de UAT-uri sunt cadastrate integral, iar dintre acestea, pentru 32 de comune, finanțarea a fost asigurată din fonduri europene. Atât lucrările pe sectoare cadastrale, cât și cele derulate la nivelul întregii localități sunt gratuite pentru cetățeni.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ANCPI a înregistrat în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 6,45 de milioane de hectare, reprezentând 68%.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.
Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate prin PNCCF și POR sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.
SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ