BUCUREȘTI, 13.11.2023 – Cadastrul cu fonduri europene continuă până în anul 2027

COMUNICAT DE PRESĂ

Bucureşti, 13.11.2023

Cadastrul cu fonduri europene continuă până în anul 2027

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) continuă cadastrarea cu fonduri europene până în anul 2027. Legea nr. 338/2023 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014—2020 a fost publicată vineri, 10.11.2023, în Monitorul Oficial al României nr. 1025/2023. 

Potrivit noilor reglementări, Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, gestionat de ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), va fi etapizat.

Astfel, conform Legii nr. 338/2023, începând cu 1 ianuarie 2024, proiectul va beneficia în continuare de fonduri europene, fiind inclus în Programului Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021-2027.

Această modificare legislativă permite finalizarea, cu finanțare din fonduri europene, a lucrărilor de înregistrare sistematică inițiate prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020, care completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de unități administrativ- teritoriale (UAT).

Valoarea totală a acestui proiect este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Până în prezent, prin Proiectul major au fost cadastrate integral 83 de comune. În alte 474 de UAT-uri se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică, iar 92 sunt în procedură de licitație.

Această modificare legislativă are ca principal beneficiu înregistrarea, gratuit pentru cetățeni, a tuturor imobilelor din UAT-urile incluse în Proiectul major,  în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, cu finanțare europeană.

De asemenea, continuarea acestui proiect din fonduri europene contribuie la dezvoltarea agriculturii, infrastructurii, pieței imobiliare și ipotecare, prin certitudinea pe care o conferă înregistrarea imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Totodată, etapizarea Proiectului major contribuie la crearea condițiilor optime pentru realizarea strategiilor și programelor de dezvoltare regională și națională, precum și la facilitarea implementării proiectelor naționale de investiții în infrastructură, care impun existența prealabilă a cărților funciare, îndeplinind astfel pre-condițiile pentru accesarea finanțărilor din alte programe ale Uniunii Europene în domeniul dezvoltării infrastructurii locale (dezvoltarea rețelelor de utilități publice și a rețelelor stradale, reabilitarea clădirilor de interes public etc.), dar și în domeniul mediului, social și cel al digitalizării serviciilor oferite cetățenilor.

Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” sunt disponibile pe site-ul www.ancpi.ro.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian