COMUNICAT DE PRESĂ
București, 8 decembrie 2022
Întâlnire de lucru cu primăriile din județul Bihor despre cadastrarea cu fonduri europene
Responsabilitățile tuturor părților implicate în procesul de înregistrare sistematică a proprietăților și creșterea gradului de implicare a cetățenilor au fost principalele subiecte de discuție la cea de-a cincea întâlnire de lucru desfășurată online cu reprezentanții primăriilor din județul Bihor care beneficiază de fonduri europene pentru realizarea cadastrului. Workshop-ul, la care au participat aproximativ 50 de persoane, este organizat în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063.
ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), organizează 28 de ateliere de lucru online, la care participă atât autoritățile, cât și prestatorii implicați în procesul de înscriere a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară, finanțat din fonduri europene. Workshop-urile fac parte din Campania națională de informare și conștientizare desfășurată în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” și au ca scop identificarea și soluționarea problemelor întâmpinate în procesul de înregistrare sistematică a proprietăților.
La ședința de astăzi au participat Hajnalka Ildiko VIG, președinte – director general al ANCPI, președintele Asociației Comunelor din România, Emil DRĂGHICI, primarii din peste 15 comune din județul Bihor, care beneficiază de fonduri europene pentru cadastrarea integrală, notari publici, persoane fizice și juridice autorizate să execute lucrări în domeniul cadastrului, reprezentanți ai organizațiilor profesionale, ai ANCPI și ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor.
Întâlnirea a fost moderată de Ileana SPIROIU, directorul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
„Realizarea cadastrului la nivelul întregii localități este un proces complex, care cere implicare, atenție, responsabilitate și asumare. Atât din partea noastră, a autorităților, cât și din partea cetățenilor. Este de datoria noastră să le explicăm oamenilor, pe înțelesul lor, beneficiile cadastrării, astfel încât lucrările să poată decurge într-un ritm susținut, cu respectarea termenelor impuse de reglementările în vigoare. Vă mulțumesc pentru interesul pe care îl acordați acestui eveniment și pentru seriozitatea cu care tratați procesul de înregistrare sistematică a proprietăților”, a afirmat Hajnalka Ildiko VIG, președinte-director general al ANCPI în deschiderea sesiunii de lucru.
Până în prezent, au fost organizate întâlniri de lucru cu reprezentanții comunelor beneficiare de fonduri europene pentru realizarea cadastrului din județele Argeș, Arad, Alba, Bacău, Brașov, Hunedoara și Satu Mare.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”,
cod SMIS 120063. Proiectul face obiectul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară”, finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.
Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.
SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ