BUCUREŞTI, 06.09.2024 – PESTE 1,8 MILIOANE DE CĂRȚI FUNCIARE, ELIBERATE GRATUIT PENTRU CETĂȚENI, CU FONDURI EUROPENE

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 06.09.2024

Peste 1,8 milioane de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni, cu fonduri europene

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe o suprafață de peste 6,6 milioane de hectare, din 2.072 de UAT-uri. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor. Cărțile funciare sunt eliberate gratuit pentru cetățeni.

 

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități, în 266 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum și în peste 27.800 de sectoare cadastrale, cu o suprafață de peste 5,9 milioane de hectare. Totodată, 141 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat în cadrul Axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR) și continuat în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). Numărul cărților funciare deschise cu finanțare europeană este de 1,8 milioane.

Astfel, până la această dată, prin programele derulate, ANCPI a deschis, gratuit pentru cetățeni, peste 7,5 milioane de noi cărți funciare.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,86 milioane de hectare (82%).

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 544 de comune, dintre care 507 beneficiază de fonduri europene.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

 

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian