Cadastrarea prin fonduri europene, dezbătută la Cluj-Napoca
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, marți, 25 februarie, la Cluj-Napoca, o întâlnire de lucru, la care au participat prefecți, subprefecți, primari și directori ai oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) din nouă județe (Cluj, Alba, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare, Bihor și Sălaj). Ședința a avut ca scop informarea reprezentanților autorităților locale cu privire la etapele realizării cadastrului cu fonduri europene și discutarea principalelor probleme care apar în cadrul procesului de înregistrare sistematică a proprietăților.
ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), va iniția, în luna martie, o consultare de piață pentru stabilirea unui preț corect, apropiat de cel al pieței, pentru realizarea cadastrului, astfel încât persoanele fizice și juridice autorizate să execute astfel de lucrări să participe la licitațiile din perioada următoare, care vizează înregistrarea sistematică a imobilelor cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR). Totodată, ANCPI a făcut demersurile necesare pentru simplificarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 28 februarie, la Timișoara, o întâlnire de lucru, la care au participat primari din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș, precum și directorii oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) din cele cinci județe. La ședința de lucru au fost discutate etapele realizării cadastrului cu fonduri europene, iar reprezentanții autorităților locale au fost informați cu privire la beneficiile înregistrării sistematice a imobilelor. Totodată, primarii au expus problemele pe care le întâmpină în cadrul acestui proces și au solicitat soluții de la specialiștii prezenți la întâlnire.
Informarea cetățenilor cu privire la înregistrarea sistematică a proprietăților, mobilizarea instituțiilor publice care dețin imobile în cadrul unităților administrativ-teritoriale (UAT) și organizarea afișării publice a rezultatelor sunt principalele atribuții ale primarilor din comunele care beneficiază de realizarea cadastrului cu fonduri europene nerambursabile. De asemenea, edilii trebuie să pregătească și să pună la dispoziția prestatorilor documentele pe care le dețin, pentru a clarifica situația existentă la nivelul comunelor respective.
Luna viitoare, ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), va iniția două proceduri de atribuire pentru înregistrarea sistematică a imobilelor din 246 de UAT-uri.
În prealabil, ANCPI va realiza, în luna martie, o consultare de piață pentru stabilirea unui preț corect, apropiat de cel al pieței, pentru finanțarea lucrărilor de cadastru, astfel încât persoanele fizice și juridice autorizate să execute astfel de lucrări să participe la licitațiile din perioada următoare, care vizează înregistrarea sistematică a imobilelor cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR). Totodată, ANCPI a făcut demersurile necesare pentru simplificarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.
„În situația în care nu pot fi identificați deținătorii de drept, imobilul va fi înscris, provizoriu, în proprietatea UAT-ului, pentru a fi adus în circuitul civil, iar, ulterior, cetățenii pot solicita modificarea înscrierilor respective în baza actelor de proprietate. Dacă există diferențe între suprafața din acte și cea măsurată, în cartea funciară va fi înscrisă suprafața reală, din teren. De asemenea, realizarea cadastrului rezolvă problema succesiunilor, întrucât moștenirile succesive fac obiectul înregistrării sistematice și nu implică niciun cost pentru cetățeni. După cum vedeți, există soluții pentru problemele pe care le întâmpinați în cadrul procesului de înregistrare sistematică a proprietăților. Vă rugăm să ne sprijiniți și să informați atât cetățenii, cât și firmele de specialitate cu privire la acest proiect. Este extrem de important ca toți cei implicați să comunice și să coopereze, pentru ca România să poată accesa fondurile europene destinate realizării cadastrului în toate cele 660 de comune incluse în Proiectul major”, a precizat Laurențiu Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI.
ANCPI va continua să organizeze asemenea întâlniri de lucru, iar următoarea va avea loc joi, 5 martie, la Iași.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020, care are drept scop realizarea cadastrului general în 660 de comune, până în anul 2023. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.
Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți afla accesând
http://www.ancpi.ro/por
SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ