BUCUREŞTI, 06.07.2021 – VLADIMIRESCU, A NOUA COMUNĂ DIN ARAD CADASTRATĂ INTEGRAL

Proprietarii a peste 16.000 de imobile din comuna Vladimirescu (județul Arad) primesc noile cărți funciare. Documentele au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Vladimirescu din județul Arad. Noile cărți funciare ale celor 16.475 de imobile au fost înmânate autorităților locale, marți, 6 iulie. În comuna Vladimirescu, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară au început în anul 2017 și au vizat o suprafață totală de 12.242 de hectare.

La evenimentul de predare a noilor cărți funciare au participat RÁKOSI-SEIWARTH Ildikó, președinte-director general al ANCPI, TOTH Csaba, prefectul județului Arad, Iustin-Marinel CIONCA-ARGHIR, președintele Consiliului Județean Arad, Tatiana CLEPE, directorul OCPI Arad și primarul comunei Vladimirescu, Mihai MAG.

În prezent, din totalul de 78 de UAT-uri din județul Arad, nouă sunt cadastrate în proporție de 100% (Bîrsa, Fîntînele, Frumușeni, Siria, Ghioroc, Șimand, Livada, Șeitin, Vladimirescu), iar în alte 69 se desfășoară lucrări de cadastru, atât la nivelul întregii localități, cât și pe sectoare cadastrale.

Pe lângă Șimand și Șeitin, alte trei comune din județul Arad beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăților: Hălmagiu, Vinga și Zărand, termenul de finalizare a lucrărilor de cadastru general fiind anul 2022.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional – aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor.
Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.

SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian