În luna august 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 43.109 de imobile, cu 7.781 mai puține față de luna iulie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna august a acestui an este cu 2.533 mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2019, în București – 7.149, Ilfov – 4.463 și Brașov – 2.106. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Alba – 258, Sălaj – 244 și Olt – 91.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna august 2019, a fost de 27.142, cu 6.744 mai mare față de luna august 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 8.502, Ilfov – 2.106 și Timiș – 1.480. La polul opus, se află județele Harghita – 64, Gorj – 54 și Sălaj – 54.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună a anului 2019 sunt Teleorman – 396, Timiș – 392 și Dolj – 350.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro, la secțiunea Presă/Statistici.
SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
Persoană de contact:
Andreea CRASNOPOLSCHI
Purtător de cuvânt
Tel. 0721.371.602
E-mail: comunicare@ancpi.ro