COMUNICAT DE PRESĂ
București, 13 februarie 2021
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) sprijină administrațiile locale în ceea ce privește realizarea unei evidențe clare a proprietăților. Președintele – director general al ANCPI, Laurențiu – Alexandru BLAGA, și Primarul General al Capitalei, Nicușor DAN, s-au întâlnit, vineri, 12 februarie, pentru a discuta despre modul în care Primăria Municipiului București (PMB) poate accesa baza de date a ANCPI.
ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), încurajează primăriile să efectueze anumite lucrări de specialitate în domeniul cadastrului prin angajații proprii. Singura condiție este ca aceștia să dețină autorizație emisă de ANCPI pentru categoria E.
Potrivit legislației în vigoare, „Persoanele fizice autorizate în categoria E pot executa lucrări de specialitate numai la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale la care sunt angajate. Lucrările pe care le pot executa sunt: planuri parcelare, planuri de încadrare în tarla, planuri de situaţie pentru studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate şi pentru reţele edilitare locale”.
„Deciziile administrației locale sunt direct legate de evidența proprietății, care reprezintă activitatea de bază a ANCPI. Așadar, colaborarea dintre ANCPI și Primăria Capitalei este esențială pentru implementarea proiectelor majore. Acesta este un pas important spre interconectarea sistemelor informatice ale autorităților locale și centrale și crearea unei baze de date comune, pentru eficientizarea activității. Îi încurajăm pe angajații tuturor primăriilor din țară să își folosească autorizația în beneficiul angajatorului sau să o solicite, dacă îndeplinesc condițiile legale. Crearea unei evidențe clare a proprietăților imobiliare este primul pas spre dezvoltarea comunităților locale. Apreciem deschiderea domnului Nicușor Dan și sperăm ca acest mesaj să ajungă la toate primăriile. De asemenea, avem în vedere obținerea de fonduri europene pentru scanarea supraterană și subterană a străzilor, conform Planului Național de Redresare și Reziliență”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.
„Realizarea cadastrului general al Municipiului București este o prioritate. Este absolut necesar să facem ordine în actele de proprietate ale tuturor imobilelor din Capitală. Doar așa vom reuși să oprim abuzurile și să dezvoltăm Bucureștiul în direcția pe care ne-o dorim cu toții. Domnul Blaga, președinte – director general al ANCPI, mi-a confirmat că există resursele necesare și că dispunem de pârghii legale suficiente pentru a ne atinge acest obiectiv într-un interval de timp rezonabil”, a subliniat Primarul General al Capitalei, Nicușor DAN.
Președintele – director general al ANCPI și Primarul General al Capitalei au discutat și despre faptul că, încă din 2020, autoritățile și instituțiile din administrația publică centrală și locală sunt scutite de la plata taxelor pentru înregistrarea în evidențele de cadastru și carte funciară a proprietăților care aparțin primăriilor sau se află în patrimoniul statului.
SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
EXEMPLARUL 1 |