Bucureşti, 20.11.2020 – Acces gratuit la cărțile funciare pentru partenerii ANCPI

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) extinde accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi fotogrammetriei. Începând de vineri, 20 noiembrie, autorizații au acces gratuit permanent la conținutul tuturor cărților funciare existente în eTerra, în vederea realizării lucrărilor de specialitate.

 

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a luat noi măsuri care vizează simplificarea fluxului de lucru și diminuarea perioadei de soluționare a lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului. Astfel, începând de vineri, 20 noiembrie, persoanele autorizate pot vizualiza, gratuit și permanent, conținutul cărților funciare existente în sistemul integrat de cadastru și carte funciară eTerra.

Accesarea conținutului cărților funciare va fi monitorizată de ANCPI pentru a preveni eventualele tentative de abuz.

„Scurtarea timpului de documentare și realizare a lucrărilor de cadastru și carte funciară reprezintă o prioritate atât pentru noi, cât și pentru partenerii noștri și are impact direct asupra ritmului în care se desfășoară Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Consider că accesul autorizaților la cărțile funciare din eTerra este, în primul rând, în avantajul cetățenilor, întrucât ei sunt beneficiarii direcți ai serviciilor pe care le oferă ANCPI și instituțiile subordonate, dar și persoanele autorizate să execute lucrări de specialitate”, a explicat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

În anul 2020, activitatea de cadastru și publicitate imobiliară a fost digitalizată integral, iar specialiștii instituției lucrează continuu atât la îmbunătățirea sistemelor informatice deținute de ANCPI, cât și la simplificarea legislației și a procedurilor de lucru.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English